Ce este Capoeira?

800px-Rugendasroda

Parte importantă a Patrimoniului Cultural al Braziliei , Capoeira a fost adusă și dezvoltată pe pământ brazilian de sclavii africani, și reprezintă un simbol al culturii afro-braziliene, al “căsniciei” grupurilor etnice și al rezistenței la opresiune.

Creată în Brazilia de către sclavii aduși din Africa, Capoeira face parte din familia artelor marțiale și combină într-o manieră unică și atrăgătoare elemente de acrobație, muzică si dans.

Jocul de capoeira are loc în Roda (Cerc al energiei) și este practicat mereu cu zâmbetul pe buze, gest simbolic care sugerează că practicantul nu se teme de pericol.

Capoeira îti modelează corpul, dându-i putere și flexibilitate, dar și mintea, întrucât lucrează pe încrederea de sine, concentrare, curaj și creativitate.

Prin îmbinarea armonioasă și creativă a tehnicilor de arte marțiale cu elemente de dans, Capoeira pune într-o mișcare continuă și fluidș întregul corp, având drept rezultate directe un organism sănătos, puternic și elegant, plus dezvoltarea capacităților de coordonare, control și echilibru.

Cu toate că există puține referințe istorice cu privire la Capoeira, se știe că aceasta artă marțială a luat naștere acum 500 de ani în Brazilia și că a fost dezvoltată de scalvii africani, aduși în această parte a lumii, în special din Angola.

Luați din habitatul lor natural și aduși în Brazilia, pentru a sluji, aceștia au inceput să dezvolte în secret tehnici de auto apărare.

Creativi, aceștia au camuflat miscările de luptă în mișcări de dans servindu-se de muzica lor tradiționala. În scurt timp, Capoeira s-a dezvoltat și a dus la o adevărată revoluție.

Astăzi, Capoeira este o artă marțială cunoscută și apreciată la nivel internațional, fiind  înclusă si în programul școlilor.

26

De ce practicăm Capoeira?

Capoeira înseamnă, în primul rând, mișcare și grație plăcerea unui joc bazat pe comunicare și anticipare, și poate fi practicată de oricine, la orice vârstă.

Beneficii:

  • dezvoltarea și menținerea unei condiții fizice corespunzătoare
  • un mod distractiv de a învăța ceva nou
  • dezvoltarea capacității de a lucra în echipă
  • tonifierea musculaturii
  • flexibilitate, energie și eleganță
  • dezvoltarea puterii de concentrare prin complexitatea exercițiilor
  • crestea forței musculare
  • întărirea sistemul osos

Roda (Jocul de Capoeira)

Editate-88

În jocul de Capoeira, principalul obiectiv al unui capoeirist este să creeze un joc armonios împreună cu celălalt participant, mișcarile acestora se întrepătrund și se leagă.  Este o conversatie fizică, între doi jucatori, conversație posibilă prin mișcari de acrobație și de arte marțiale, iar ritmul jocului este dictat de instrumentele de la baterie.

Jocul are loc in RODA (pronunțat hoda), un cerc de capoeristi, care produce energie prin bătăi din palme și muzica de Capoeira (vocal și instrumental).

Roda este lumea interioară a capoeiristului, o lume plină de energie!

Stiluri de Capoeira 

Există două stiluri majore de Capoeira:

  • Capoeira Angola
  • Capoeira Regional.

Capoeira Angola

-Mestre Pastinha-

14

Capoeira Angola reprezintă baza și stilul tradițional al Capoeirei. Cel care a pus bazele și a “crescut” Capoeira Angola, considerat “tatăl” acestui stil, este Mestre Pastinha.

Jocul  de Capoeira Angola se face la sol, cu mișcări lente. În Angola, cei doi practicanți (numiți Angoleiros), au un joc strâns, foarte apropiat și formeazpă un întreg, o încleștare.

Capoeira Angola conține o mulțime de mișcări ritualice și demonstrative, și în timp ce este jucată, transmite atât practicanților, cât și observatorilor esența ritualurilor și a tradițiilor africane.

Prima școala de Capoeira Angola a fost creată în Bahia (Brazilia), în anul 1924 si a fost numită Centro Esportivo de Capoeira.

Capoeira Regional

-Mestre Bimba-

image_processing20210203-1654-11lmeet

Un alt stil de Capoeira, la fel de important și popular, care a luat naștere dupa Capoeira Angola, este Capoeira Regional. Creată în anii ’30 de către Mestre Bimba, Capoeira Regional este caracterizată prin mișcari mai alerte și prin acrobație. Mai rapidă și mai agresivă decât Capoeira Angola, Capoeira Regional stârneste, mereu, valuri de admirație.

Spre deosebire de Capoeira Angola, în Capoeira Regional, capoeiriștii dedicați primesc în cadrul unui eveniment numit Batizado, o Coarda colorată (corda), în funcție de nivelul de cunosținte acumulate, in trecut insa, capoeiriștii erau premiați cu eșarfe colorate.

IMG_0819